Amintiri din copilărie — Ion Creangă

Pe scurt

2 minesențialul, de recitit oricând

Culorile din lecție:termenidee-cheieexemplu

• Autor / operă: Ion Creangă, Amintiri din copilărie. Este o scriere în patru părți. Primele trei au apărut în Convorbiri literare (I și II în 1881, III în 1882), iar a patra a rămas neterminată și a fost publicată postum, în 1892. Aparține perioadei marilor clasici (epoca junimistă).
• Specia: narațiune autobiografică / memorialistică ficționalizată, cu valoare de roman al copilăriei. Naratorul la persoana I e și personaj: e autodiegetic.
• Tema: copilăria, privită ca vârstă fericită și „nevinovată”, și formarea băiatului din Humulești, de la școala satului până la plecarea la Socola. Fundalul e lumea satului moldovenesc de la mijlocul secolului al XIX-lea.
• Dubla perspectivă: copilul trăiește întâmplările, iar adultul le povestește cu nostalgie și autoironie.
• Nică e un copil neastâmpărat, poznaș, curios, sensibil, legat de casă. E și „copilul universal”: „așa cred că au fost toți copiii”.
• Stilul: umor, oralitate (proverbe, „vorba ceea”, adresări), limbaj popular și regional.
• La BAC se folosește mai ales la tipul C (personaj în text narativ de Creangă). E posibil și la tipul A („text narativ … aparținând lui Ion Creangă”).

Urmează · 2 min

Încadrarea, argumentată pe text

4 min

a) Perioada: perioada marilor clasici / epoca junimistă

Creangă a fost membru al Junimii, iar Amintirile au apărut în revista ei. Două (trei) trăsături ale perioadei, demonstrabile pe text:

b) Specia: memorialistică ficționalizată / roman al copilăriei

• Narator la persoana I identic cu personajul (autodiegetic). Fapte autobiografice: satul, părinții, școlile.
• Ficționalizarea: întâmplările sunt selectate, dramatizate prin dialog și umor, iar copilul devine un personaj literar. De aceea critica le-a citit ca roman al copilăriei .
• Fragmentarism: episoade relativ independente, legate de același erou și de același spațiu.

Urmează · 4 min

Tema, viziunea despre lume, titlul

1 min

• Tema: copilăria ca paradis pierdut și ca vârstă a libertății, a jocului și a poznelor, dar și formarea copilului prin școli succesive (Humulești, Broșteni, Fălticeni, Socola). Teme secundare: familia (mama), satul, școala, dezrădăcinarea.
• Viziunea despre lume: optimistă și senină. Răul e mărunt, iar pedepsele se transformă în comic. Copilăria e „veselă și nevinovată”. Naratorul adult privește lumea cu înțelegere și cu umor.
• Titlul: „Amintiri” anunță memorialistica, adică rememorarea la persoana I. „din copilărie” fixează vârsta evocată. Spune deci și ce se povestește (copilăria), și cum (din perspectiva adultului care își amintește).

Urmează · 1 min

Structura și compoziția

3 min o întrebare la final

• Patru părți, fiecare cu un incipit evocator / meditativ în care vorbește naratorul adult:
  • I: „Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre...” (satul, școala).
  • II: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele...” (casa părintească, mama, poznele).
  • III: dialogul ironic cu propriul „cuget”, care îl numește „un boț cu ochi... o bucată de humă însuflețită” (școala de catiheți de la Fălticeni).
  • IV: comparația „Cum nu se dă scos ursul din bârlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești în toamna anului 1855” (plecarea la Socola).
• Finalul: sosirea, noaptea, la Socola, „sub un plop mare”, între viitorii seminariști. E un final deschis: copilăria se încheie odată cu desprinderea de sat.
• Compoziție episodică: secvențe independente, legate de același protagonist. Ordinea e aproximativ cronologică, cu digresiuni și reveniri.
• Timpul: trecutul evocat (anii copilăriei, până în 1855), filtrat de timpul povestirii (anii 1880). Timpul subiectiv al amintirii se dilată în momentele intense.
• Spațiul: Humuleștii (spațiu matricial și paradisiac) → Broșteni, Fălticeni → Iași / Socola (lumea străină). Mișcarea e de ieșire din centru.
• Instanța narativă: narator autodiegetic, cu perspectivă dublă: copilul trăiește întâmplarea, adultul o comentează („Ei, ei! ce-i de făcut, Ioane?”). Rezultă o tensiune între trăirea de atunci și ironia / nostalgia de acum.
• Tehnici: narațiune cu dialog dramatizat, portrete rapide, digresiuni, adresare directă către cititor („cum vă spun”, „să nu credeți că...”), proverbe și zicători („Vorba dulce mult aduce”, „Ursul nu joacă de bună voie”), versuri populare intercalate.
• Limbajul: popular și regional (moldovenesc), plus umor (autoironie, hiperbolă, comic de situație și de limbaj).

Urmează · 3 min

Rezumat pe părți și episoade

3 min

1. Partea I: satul și școala. Portretul Humuleștilor. Părintele Ioan face o școală lângă biserică, cu bădița Vasile a Ilioaei dascăl. Primii școlari, între ei Smărăndița popii. Scaunul botezat „Calul Balan” și biciul numit „Sfântul Nicolai”. Smărăndița „mănâncă papara”. Nică fuge de la școală și se ascunde între păpușoi de Nic-a lui Costache. Bădița Vasile e „prins la oaste cu arcanul”. Bunicul îl duce apoi pe Nică, împreună cu Dumitru, fratele cel mai mic al mamei, la școala din Broșteni, în gazdă la Irinuca. Se umplu de râie de la caprele ei și încearcă, fără folos, să se lecuiască cu leșie și scăldat în Bistrița. Urnesc o stâncă care trece prin gardul și tinda Irinucăi, fug cu pluta, iar la Pipirig bunica îi vindecă ungându-i cu dohot de mesteacăn.
2. Partea a II-a: casa părintească și poznele. Nostalgia locului natal. Mama („vestită pentru năzdrăvăniile sale”) îl învață să râdă la soare ca să se însenineze vremea. Pozne: cireșele furate din pomul mătușei Mărioara (fuga prin cânepă, rușinea în fața satului), pupăza din tei (prinsă și dusă la târg s-o vândă, unde un moșneag o lasă să scape), scăldatul în locul legănatului copilului (mama îi ia hainele de pe mal), smântânitul oalelor, moș Chiorpec ciubotarul, uratul. Se încheie cu autoportretul „boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești”.
3. Partea a III-a: „fabrica de popi” de la Fălticeni. Școala de catiheți, viața în gazdă la Pavel ciubotarul, cu Mogorogea și alți tovarăși. Năzdrăvănii de școlari. Desființarea catiheților și vestea mutării la Socola.
4. Partea a IV-a: plecarea. Nică nu vrea să plece din Humulești („Ursul nu joacă de bună voie”), dar mama insistă. Pleacă împreună cu Zaharia lui Gâtlan, cu căruța lui moș Luca. Drumul și sosirea, noaptea, la Socola.

Urmează · 3 min

Personajul principal: Nică

5 min o întrebare la final

Trăsături, cu episoade:

• neastâmpărul, spiritul poznaș: cireșele mătușei Mărioara, pupăza, smântânitul oalelor;
• dorința de libertate, iubirea de joacă: scăldatul în locul legănatului copilului;
• sensibilitatea, rușinea, remușcarea: rușinea după furtul cireșelor, plânsul când mama îl iartă cu blândețe;
• atașamentul de casă și de sat: plecarea la Socola („Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare...”).

Modalități de caracterizare:

• autocaracterizarea e dominantă, pentru că naratorul e personajul: „Și eu eram vesel ca vremea cea bună și sturlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa”; „un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești”.
• directă, prin alte personaje: tata îl vede ca pe o „tigoare de băiat, cobăit și leneș, de n-are pereche”; mama îl binecuvântează: „Dumnezeu să te înzilească, Ionică, dragul mamei...”.
• indirectă: prin fapte (poznele), prin limbaj, prin gesturi (fuga, ascunderea), prin relațiile cu ceilalți.

Personaje secundare relevante

• Mama (Smaranda): autoritară și tandră. Duce lupta pentru învățătura copilului („Mama însă era în stare să toarcă-n furcă, și să învăț mai departe”). E credincioasă și superstițioasă, cu „năzdrăvănii”. Personajul cel mai puternic după Nică.
• Tata (Ștefan a Petrei): pragmatic, sceptic față de școală („n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele”), aspru în vorbă, dar bun.
• Părintele Ioan, bădița Vasile, Smărăndița, mătușa Mărioara, moș Chiorpec, Irinuca, moș Luca, Mogorogea alcătuiesc o galerie de tipuri ale satului. Sunt prinse în câteva trăsături, adesea cu umor.

Urmează · 5 min

Secvențe-cheie comentabile la eseu

3 min

1. Cireșele mătușei Mărioara (II). Nică intră în cireșul mătușii sub pretextul că merge la scăldat, e prins și fuge „iepurește” prin cânepă. Seara, moș Vasile vine cu vornicul și cu paznicul să ceară despăgubire. Semnificație: neastâmpărul și isteția copilului, comicul de situație. Rușinea finală arată conștiința morală.
2. Pupăza din tei (II). Copilul prinde pasărea care îl trezea „cu noaptea-n cap”, o duce în târg s-o vândă, iar un moșneag o lasă să scape. Semnificație: pozna e pedepsită ironic de alt „poznaș”. Adultul povestește cu autoironie. Episodul pune în scenă lumea târgului.
3. Scăldatul (II). Fuge la baltă în loc să legene copilul. Mama îi ia hainele de pe mal și îl lasă să se întoarcă rușinat. Semnificație: tensiunea dintre libertate și datorie, autoritatea mamei. Ritualul popular al scăldatului e o pagină de etnografie.
4. Iertarea mamei (II). După pozne, Nică se poartă cuminte, iar mama îl sărută și îl binecuvântează. Copilul plânge: „mai multă mustrare am simțit în cugetul meu decât oricând”. Semnificație: educația prin iubire. Nică e sensibil și capabil de remușcare.
5. Școala din Humulești și fuga în păpușoi (I). Semnificație: școala e privită ca loc al constrângerii („Calul Balan”, „Sfântul Nicolai”), iar copilul fuge de ea. E și o frescă a satului (dascălul prins „cu arcanul” la oaste).
6. Plecarea la Socola (IV). Comparația cu ursul scos din bârlog și enumerația nostalgică „Dragu-mi era satul nostru...”. Semnificație: sfârșitul copilăriei, desprinderea dureroasă de spațiul matricial.

Urmează · 3 min

Citate (verificate pe text)

2 min

• „Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre” (incipit, partea I)
• „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele” (incipit, partea a II-a)
• „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată.”
• „Și eu eram vesel ca vremea cea bună și sturlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa.”
• „Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul”
• „Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești”
• „Cum nu se dă scos ursul din bârlog, țăranul de la munte strămutat la câmp, și pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, așa nu mă dam eu dus din Humulești” (incipit, partea a IV-a; e mai lung de două rânduri, folosește doar prima parte)
• „Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”
• Tata: „o tigoare de băiat, cobăit și leneș, de n-are pereche”

Urmează · 2 min

Ce se cere la BAC

2 mincum apare la examen

Urmează · 2 min

Eseu-model tip C — construcția personajului

7 min o întrebare la final

Cum ar fi punctat

Urmează · 7 min

Eseu-model tip A — text narativ de Ion Creangă

6 min

Cum ar fi punctat

Urmează · 6 min

Greșeli care costă puncte

1 mincapcanele de evitat

Urmează · 1 min

Schema de recapitulare

1 minpentru recapitularea rapidă

• Încadrare: perioada marilor clasici · memorialistică ficționalizată / roman al copilăriei · temă: copilăria și formarea.
• Structură: 4 părți cu incipit evocator · episoade · final deschis (Socola).
• Narator: autodiegetic · dublă perspectivă · umor, oralitate.
• Nică: poznaș, curios, sensibil, legat de casă · copilul universal.
• Episoade-cheie: cireșele, pupăza, scăldatul, iertarea mamei, plecarea la Socola.

Urmează · 1 min